Scriu acest post deoarece în foarte multe locuri văd și aud afirmații care susțin faptul că notele mari luate în facultate nu înseamnă nimic și mai ales că nu spun nimic relevant despre un candidat la o poziție în cadrul unei firme/angajat.

Personal, mereu am avut note mari și mi se pare amuzant că, deși nu prea mi-a placut materia “Limba și Literatura Română” pot face referire la circularitatea romanului “Moromeții” și pot susține că dintr-un punct de vedere la fel este și educația mea: în clasa I și în anul de Master proaspăt încheiat am obținut media generală 10.

În primul rând, acest post nu este împotriva celor care nu au obținut note mari în facultate, dar sunt programatori foarte buni. Există foarte multe astfel de cazuri (unii nu au făcut deloc o facultate în domeniul IT) și pentru a nu da locul la diferite interpretări  vreau să scot în evidență încă de la început că acest post nu se axează pe ideea dacă e mai bine să ai note mari sau nu. Singurul lui scop este de a atrage atenția asupra calităților ce pot fi observate într-un programator (și probabil nu numai) care a obținut “note mari” pe parcursul educației sale.

Deoarece am observat că multă lume are păreri diferite despre ce înseamnă note mari, pentru acest post o să definesc eu „cât de mari” trebuie să fie notele pentru categoria la care fac referire. Atunci cand m-am apucat să scriu articolul am vrut să mă raportez la aproximativ primii 20 de studenți care termină Facultatea de Informatică în fiecare an. Însă, în timp ce scriam, mi-am dat seama că aș face referire la persoane pe care nu le cunosc atât de bine, unele care poate nu s-ar încadra în descrierea mea, sau altele care nu ar vrea să facă parte. Astfel, am decis să reduc articolul doar asupra echipei de colegi pe care ne-am creat-o pe parcusul celor 4 ani de facultate.

Consider că pasajele următoare reflectă calități ce sunt necesare unui programator bun și care au fost dobândite de noi în timpul facultății:

Am învățat să fim parte dintr-o echipă. Am mai făcut parte din diferite echipe și anterior, dar doar la facultate am realizat cât e de important să faci parte dintr-o echipă și cât de mult te poate ajuta acest lucru. Pe lângă cunoștințele profesionale acumulate, am învățat să ne susținem unii pe alții, să ne încurajăm, să punem câștigul echipei ca întreg mai presus de interesul personal. Am învățat să ajutăm, și în același timp să ne lăsăm să fim ajutați.

Am învățat să țintim mereu mai sus. Personal, de-a lungul facultății mi-am propus mai multe obiective relative la note, dintre care o să le amintesc pe cele mai semnificative: să termin pe primul loc în cadrul unei materii și să obțin 300 de puncte (media 10 la toate materiile dintr-un semestru). Și le-am atins, de 2 ori, pe fiecare. Și asta a însemnat muncă, determinare, dorință. Am fost de multe ori aproape să ating unul dintre cele 2 obiective, dar am picat la “limită”. Și asta a însemnat să mă ridic de mai multe ori, să nu îmi dau la o parte obiectivul, să cred în el și în mine, să merg mai departe și să încerc iar.

Ceea ce ne-a ținut mereu în top a fost faptul că nu ne-am oprit niciodată. Oricât de greu, obositor, nedrept a fost ceea ce făceam pur și simplu nu ne-am oprit, am strâns din dinți și am mers mai departe. Mereu. Personal, atunci când nu mai vedeam cale de ieșire și credeam că nu o să reușim mă gândeam la ce a scris Marin Preda: „Eu râd când e rău pentru că ştiu că o să fie bine şi nu râd deloc când e bine pentru că ştiu că o să fie rău.”. Astfel am știut că deși era rău, dacă nu mă opresc o să fie bine la un moment dat.

Spirit competitiv. Curba lui Gauss ne-a învățat că nu e suficient să realizăm un anumit barem ca să luăm note mari, ci că trebuie să fim mai buni ca ceilalți. Și să fii în primii 5% din cei promovați când promovabilitatea la o materie e 50% e dificil. Și nu e dificil pentru că materia e grea, sau timpul puțin, ci pentru că cei de nivelul tău sunt și ei ai naibii de buni și își doresc același lucru ca și tine.

Am învățat să ne depășim limitele. Am acceptat ideea că nu o să devenim foarte buni peste noapte. Astfel am muncit constant, cu pași mici în fiecare zi și astfel am ajuns departe. Personal, mi-am propus ca în orice moment dacă mă gandesc la nivelul la care eram fix cu un an în urmă, să văd o îmbunătățire semnificativă, iar aceasta să poată fi dovedită prin diferite realizări. Până în acest moment am reușit.

Am reușit să ducem la bun sfârșit și lucrurile care nu ne plăceau. E imposibil ca toate materiile să fie pe placul unui student. Și totuși am găsit o modalitate să realizăm și ce nu ne place, pentru că trebuia și pentru că știam că, chiar dacă nu ne place ceva, e parte din atribuțiile noastre și tot noi suntem cei care trebuie să realizăm asta. Personal, mereu am căutat ceva ce să îmi placă în orice lucru am făcut. Astfel, mereu am găsit ceva oricât de mărut pe placul meu și asta m-a ajutat să duc la bun sfârșit ceea ce aveam de făcut.

Am învățat să luptăm pentru ceea ce credem și considerăm că este corect. De mai multe ori am simțit că suntem neîndreptățiți la unele materii. Uneori intenționat, uneori din nepăsare, uneori din neatenție. Astfel a trebuit să luptăm și să demonstrăm că merităm ceea ce nu am primit. Nu am avut câștig de cauză tot timpul, dar mereu am învățat câte ceva. Am învățat că uneori e mai bine să lași lucrurile să treacă, uneori e mai bine să fii diplomat, uneori e mai bine să nu te lași descurajat după prima încercare și să înceri alte metode pentru a obține ceea ce meriți.

Am învățat să îi tratăm pe profesori ca pe viitorii noștri clienți. La mai multe cursuri ni s-a spus că ar trebui să ii vedem pe profesori ca pe niște clienți. Ei ne spun de ce au nevoie și e de datoria noastră să realizăm proiectul. Cu timpul am devenit tot mai buni la a înțelege cerințele proiectului, la a cere explicații suplimentare, la a negocia punctele bonus. Am devenit buni și la a “citi clienții” și a anticipa ce își doresc de fapt cu adevărat și cum i-am putea mulțumi cât mai bine. Am învățat să ne concentrăm pe lucrurile cele mai importante din proiect, pe cele care ar aduce un câștig maxim ambelor părți. Am devenit eficienți, atenți și buni “vânzători” ai produselor obținute.

Și nu în ultimul rand: Pasiune. Am lăsat-o la urmă deoarece pentru mine e cea mai importantă. Nu ai cum să ai note mari fără să fii măcar puțin pasionat de informatică. Și nu mă refer la a fi ‘geek’. Mă refer la a pune suflet în orice mic proiect sau aplicație pe care o faci. Felul în care vorbești despre ceea ce ai făcut tu, despre proiectul final, despre problemele pe care le-ai întâmpinat, despre cum ai rezolvat probleme și le-ai anticipat și evitat pe altele. De multe ori nu vroiam sa ne culcăm pentru că nu mergea ceva și vroiam să știm unde greșim și cum să facem să fie bine. Și nu era mereu din cauză că aveam un deadline, ci de multe ori era din cauză că eram atât de captivați de ceea ce făceam, încât nu ne puteam sustrage până nu era totul bine. Eram ca niște părinți cu un copil mic și bolnav care nu putea să ne spună exact ce îl doare și era de datoria noastră de “părinți” și “doctori” să aflăm care e problema și să îl facem bine.

Și toate lucrurile astea le-am învățat în facultate, luptând pentru note mari. Și sunt doar o parte. Au trecut peste noi 4 ani de facultate și nu ne vine să credem că au trecut așa de repede. Acești ani ne-au format într-o bună măsură ca oameni, ne-au dat lecții de viață care am aflat mai târziu că se transpun și în mediul profesional. După acești ani de facultate și după puțina experiență profesională pe care am acumulat-o realizez că, probabil, o parte dintre persoanele care ne-au “aplicat lecțiile de viață” le învățaseră pe pielea lor în cadrul companiilor unde au lucrat.

Și nu sunt acestea o parte dintre calitățile pe care orice firmă de top le caută în proaspeții absolvenți și, posibil, viitorii angajați? “Notele mari” nu reflectă astfel că un student posedă mai mult decât niște cunoștințe tehnice? Eu știu că da.

Pentru a demonstra o anumită circularitate a postului meu voi încheia cu un citat: “Believe only half of what you see and nothing that you hear.” – dacă ești la început de drum, nu asculta nici de mine, nici de alții, ci încearcă tu, pe pielea ta, și ai să afli cum e cel mai bine pentru tine.